Cine are controlul asupra tendințelor?

Există două tipuri de evenimente de tip forum pe care doresc să le analizez și acelea sunt evenimentele naționale și cele locale. Mai apar și manifestări regionale dar acestea nu mă interesează.

Am observat ca membru voluntar o ancoră de suport în jurul inferențelor emoționale afișată de membrii organizatori ai evenimentului și acest fapt m- a plasat ca observator în mod automat și m- am întrebat:

Dacă am acest automatism de a- mi seta propria tendință, acesta nu putea fi intuit de conceptualistul acestui eveniment?

După mici analize am constatat că da este posibil să prezici ca un voluntar să se plaseze la nivelul unui organizator ca și afectism emoțional folosindu- și abilitățile organizaționale și tânăra filosofie a ospitalității.

Să lucrezi cu voluntari este deasemenea un plus pentru echipa de suport deoarece până și aceștia au de învățat aflați sub nivelul stresului și al necunoscutului, urmărind noii și tinerii ucenici în arta organizării și observării ritmului unui eveniment.

Ca voluntar la acest eveniment de tip forum am atins și câteva subiecte academice sesizând din partea moderatorilor și a vorbitorilor o deschidere de a înțelege mecanismul de organizare iar eu fiind nou în cadrul evenimentului puteam masca curiozitatea față de ambele tabere.

Ca observator am sesizat următoarele poziții manageriale:
1. Director Manager al organizației.
2. Manager Event
3. Director Event
4. Asistent Director

Am să continui cu termeni pe care încă nu- i înțeleg prea bine dar s- ar putea să vă intereseze deoarece i- am cules de la evenimentul Bussines Days 2017:
1. Start- up planning
2. Development section
3. Customisation
4. Bulling
5. Imuation
6. Opacity
7. Transparency
8. Concept Gatekeeping- Event plan.

Aș fi încântat să îmi amintesc harta mentală a acestor descoperiri și pentru că misiunea blogului este de a comunica cu specialiști din domeniul relațiilor publice și publicitate propunerile de dezbatere sunt binevenite.

Comunitatea vorbește.

Top
%d blogeri au apreciat: