Construcția nodului eides capital.

Despre pilonii nodului eides capital pot spune că sunt pasionat de teatru, adică scriu mici scene de dramă și comedie. Documentarul Eides capital este bobina energetică a acestui vechi și nou artefact conștiincios ev de care sunt mândru și care îmi confirmă ca multe alte arce construite de mine că trăim într- o lume a conectivității iar orice mică intenție poate deveni un început. La ultima întâlnire din acest documentar am dat mâna cu Zvorișteanu Andrei Răzvan managerul companiei Galaxy Design. Această companie oferă soluții optime de promovare offline iar după cum se poate intui din numele companiei, designul este pilonul principal al acestei afaceri sau mai exact imprimarea unui design pe materiale promoționale sau sisteme expoziționale.

Principiul bobinei energetice a funcționat în acest caz folosind următoarea strategie. Arcele ca și colecții de semnificații au fost întâlnirile iar nodul, soluția conceptuală a fost eidesul capital, un instrument de finanțare a noilor noduri ce aderă unei organizații.

Astfel așteptând acea restimulare a propriului meu concept am descoperit un transfer de semnificații ce s- a atribuit spațiului ce l- am numit eides în acest caz brandului Galaxy Design. După o scurtă anchetă se pare că unul din interesele acestei companii este turismul, un interes comun, ceea ce este grozav pentru identitatea imaginii de brand în cele din urmă.

Intuiția este doar o oarecare acoperire a faptului că întâmpin necunoscutul prin curiozitate și petrec foarte mult timp afară pe stradă, în autobuz iar omul cu pelerină din geamul clădirii unde își are sediul în Jassy această companie cred că este stimulul electric care a creat această imuație printre grupul lor țintă.

Poate într- o zi se vor clădi cariere și în anchete advertoriale de tipul acestora dar mai mult decât un viitor antreprenor sunt un detectiv al inovației iar Galaxy Design este una din acele companii care m- au ajutat în crearea efectului de contiguitate în documentarele mele.

 

 

 

Comunitatea vorbește.

Top