Mitul interactivității: remedierea imaginii de brand

                Procesul de a construi interactivitate este unul dintre cele mai complexe noduri cărora acord atenție. După un prim an universitar în cadrul masterului de relații publice și publicitate am descoperit noi aptitudini prin care pot dezvolta noi interacțiuni cu un sens nu prea dificil pentru al meu viitor grup țintă.

                Pare un proces de tribalizare a viitorilor mei fani având în vedere centrarea atenției doar asupra a doi piloni sociali și asupra a doar patru interese în plan general, a celor deja ocupați cu durabilitatea vieții pe acest pământ, astfel construcția viitorului sit va aduce un bonus de interactivitate tuturor celor ce vor participa în acest Prezent la desfacerea nodurilor acestor noi relații de atribuire a mitului și semnificațiilor acestuia divertismentului sau interactivității.

                În grădina plăcută unde locuiesc acum îmi sunt aduse săptămânal noi intrigi la ușă dar și noi personaje cu ale lor proprii noduri și arce iar deseori ca în această zi își fac apariția reflexiile de recunoaștere publică cum ar spune experții în comunicare a nașterii unor noi imuații sociale cărora comunitatea mea nu le va mai da uitării. Țin să spun și în acest studiu de caz că recunoașterea publică ca termen profesional nu îl voi folosi pentru o perioadă lungă de timp fiindcă am descoperit urmărind sursa unuia din artefactele cele mai de preț a inițierii mele în filosofia comunicării și a siturilor promocrate; faptul că după ce ți- ai livrat mesajul în cadrul unei campanii de remediere a imaginii unui arc apare fenomenul imuației iar această fină observație este datorată pasiunii față de muzică, natură și compania femeilor gălăgioase și frumoase.

                Sper că mă va ierta ceea căruia îi dedic munca mea din acest an ceva mai luminat ca cel trecut căci aș povesti cu drag despre personajele ce le- am folosit în ultimul meu experiment de remediere a imaginii unui drag nou nume de brand.

                Faptele mici sunt cele cu care mă mândresc cel mai mult. Continuarea acestui mic eșantion de mărturisiri vine o dată cu faptul că am avut o interesantă perspectivă asupra artefactului de brand când am descoperit că acest element este doar o alternativă imaginativă descriptivă a doar unuia din arcele scenei teatrului promocrat asupra căruia reflect.

                Cine te va obliga să cumperi jurnalul unui promocrat dacă nu doar curiozitatea iar atunci cu siguranță că vei cunoaște și caracterele cu care am lucrat în construcția rețelelor mele semantice și rolul unui transfer( import) de semnificații.

Comunitatea vorbește.

Top
%d blogeri au apreciat: